Dezvăluiri

Săptămână decisivă pentru Directoratul CEO

Șefii din Directoratul Complexului Energetic Oltenia așteaptă cu sufletul la gură ședința celor din Consiliul de Supraveghere! Conform datelor oficiale, în această lună, tuturor membrilor din forul de conducere urmează să le expire mandatele. Cei care pot să le prelungească perioada în funcțiile respective sunt membrii Consiliului de Supraveghere care, potrivit unor surse, ar urma să se întâlnească miercuri, adică pe 15 noiembrie. Primul căruia îi expiră mandatul este Costică Popescu, ultimul membru din structura de conducere numit fără selecție, așa cum sunt și restul. În acest moment, este în plină desfășurare procesul de selecție pentru cei care vor să ocupe un post de conducere în cadrul companiei. De asemenea, conform unor surse, tot în această săptămână, la ședința CS-ului, ar urma să fie luate în discuție și perioada de prelungire a mandatelor pentru cei care se regăsesc în structura de conducere și, mai ales, perioada pentru care ar urma să ocupe funcțiile respective.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *