Procesul dintre fostul membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Marius Negru și compania energetică a fost suspendat de către judecătorii gorjeni. Negru a acționat în instanță CE Oltenia, după ce și-a pierdut mandatul de director, în urma tragediei de la Cariera Jilț Sud unde și-au pierdut viața trei angajați ai companiei. După mai multe termene, magistrații au decis însă să suspende cauza. „Suspendă judecarea cauzei, (…) pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță către reclamant. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se depune la Tribunalul Gorj”, se arată în soluție.
Marius Negru trebuia să precizeze cuantumul despăgubirilor pe care îl dorește din partea companiei energetice în urma pierderii funcției, însă nu a făcut acest lucru. „Termen la 23.01.2024 pentru ca reclamantul să-și precizeze cuantumul despăgubirilor (prejudiciul) reprezentând echivalentul diferenței dintre drepturile bănești/salarii primite după revocare si cele pe care le putea obține în funcția din care a fost revocat și să timbreze la valoarea acestuia”, au stabilit judecătorii în urmă cu aproximativ o lună.
În prezent, Marius Negru ocupă funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.