
Noaptea minții la Lihulești, comuna Berlești, unde incidentele cu Victor Glăvan au loc periodic. Cetățenii sunt terorizați, iar luni s-a apelat la 112, după ce un localnic pensionar a fost urmărit de Glăvan, care arunca cu pietre în el.
Omul plecase de acasă deoarece un vecin i-a cerut să îi cumpere de la magazin niște furaje. Când l-a strigat pe cetățean să vină la poartă a auzit și Glăvan care s-a activat brusc. A început să arunce cu pietre în pensionarul care a trebuit să sară gardul să scape de asaltul celui mai cunoscut cetățean al satului Lihulești. Poliția nu i-a făcut nimic individului, agenții fiind sătui de arestările repetate ale lui Glăvan, care are dosare penale fără număr, fiind acuzat de incendierea bunurilor cetățenilor, de lovire, amenințare și tentativă de viol.
Glăvan este în libertate, așa că, zilnic, strada este a lui, iar localnicii stau închiși în case de frica individului periculos care terorizează o comună întreagă. Conștient că toți îi știu de frică, Glăvan dansează pe drum, urlă și învârte bâte să arate că nu îi este frică de nimeni și de nimic.




