Locuitorii unei comune de lângă muncipiul Târgu Jiu vor avea parte în perioada următoare de o creștere de tarif la utilități. În curând va fi dat în funcțiune sistemul de canalizare din localitate. Prețul pentru serviciile de canalizare va fi de 3 lei metrul cub. De asemenea, în momentul de față prețul unui metru cub de apă este de 4 lei. În total, serviciile vor ajunge la 7 lei apă și canal. Prețul va fi în continuare sub cel oferit de operatorul regional.
Comuna Bălești încă administrează rețeaua de apă și viitoarea rețea de canalizare a comunei. Din acest motiv prețul este unul accesibil. Un alt efect al prețului mic la apă este consumul peste măsură și folosirea apei de la rețea pentru irigarea grădinilor de legume sau a parcelelor cu porumb.