Politică

Vîlceanu, despre PRIMARII PSD care au venit la PNL

Primarii social-democrați ai orașului Turceni, Cristina Cilibiu, și Comunei Dragotești, Vili Pasare, au anunțat, luni, că au trecut la Partidul Național Liberal.

Liderul PNL Gorj spune că edilii care aleg să vină înainte de alegerile locale la Partidul Național Liberal fac acest pas pentru că sunt interesați de dezvoltarea localităților pe care le administrează. Dan Vîlceanu afirmă că trecerea primarului din Turceni, Cristina Cilibiu, la PNL nu înseamnă neapărat că și fostul primar Ion Iordache se alătură acestei formațiuni politice. Omul de afaceri a declarat, la începutul săptămânii, că rămâne, deocamdată, independent politic. “Nu e vorba de a achiziționa ceva, pentru că n-am achiziționat nimic(nr. primari). Sunt oameni care vor să-și dezvolte localitățile și care se încadrează mult mai bine cu ceea ce simțim noi, cu viziunea noastră liberală, în sensul în care pe noi ne interesează foarte mult investițiile și creșterea nivelului de trai și a bunăstării populației prin intermediul investițiilor și a dezvoltării economiei. Și atâta vreme cât lucrurile se prefigurează și se văd așa, sunt convins că vom avea sprijinul tot mai multor primari. Pentru că nivelul de investiții care a fost realizat în prima jumătate a anului este cel mai mare nivel al investițiilor din ultimii 10 ani în România ca și sume cheltuite din buget și asta se vede în fiecare comunitate și bineînțeles că este un lucru sprijinit de primari. Eu nu mi-am schimbat nicio atitudine față de nimeni. Și am avut discuții în permanență cu oameni politici. Faptul că primarii țin să vină către PNL nu e un lucru care se întâmplă numai în Gorj, ci în toată țara. Doamna primar Cilibiu a spus că decizia i-a aparținut dânsei. Domnul Iordache a spus că, deocamdată, nu se implică la niciun partid politic”, a conchis deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *