
CSM Târgu Jiu a reușit a treia victorie consecutivă în acest campionat. Fotbaliștii pregătiți de Mario Găman au trecut de Internațional Bălești, scor 6-1. „A treia victorie consecutivă, la puțin timp după înființarea echipei de seniori, demonstrează calitatea oamenilor de sport care activează la CSM. Să nu uităm că aici vor juca tinerii care acum evoluează la echipele de juniori ale clubului. Mulțumim publicului minunat care a fost din nou prezent să susțină jucătorii! Clubul are nevoie de încurajări, iar sportivii vor evolua mereu mai bine dacă suporterii le sunt aproape”, a scris primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.




