Dezvăluiri

Ciurel despre prelungirea contractelor ”determinaților”: Nu este normal să prelungești pentru trei luni!

Fostul director general al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Laurențiu Ciurel, nu este de acord cu modul în care sunt tratați cei aproximativ 1.800 de angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată. Ciurel crede că prelungirea din trei în trei luni a contractelor este la limita legalității, iar acest lucru face locurile de muncă ale companiei total neatractive. Mai mult decât atât, fostul șef al companiei energetice consideră că acest lucru aduce prejudicii entității energetice.

„Nu e deloc normal să prelungești din trei în trei luni, un contract de muncă, cred că este la limita legalității. Ce suport legal are lucrul acesta? Ai avut o perioadă de probă, de încercare? Nu se poate ca tu ca angajator să nu ai habar pe termen mediu sau chiar scurt, cum evoluează compania. Adică, pot să fie 10-15 oameni în cazul acesta, dar nu cu miile. Așa ceva face complet neatractiv locul de muncă, pentru că nimeni nu poate merge la bancă să obțină un credit. Este vorba de oameni tineri care nu știu dacă, peste 3-4 luni, o să mai aibă loc de muncă”, a declarat fostul director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Laurențiu Ciurel.

Comparația cu foștii membri ai Directoratului CE Oltenia

Ciurel merge mai departe vizavi de situația celor 1.800 de angajați pe perioadă determinată. Fostul director face o paralelă între acești oameni și foștii membri ai Directoratului care se plângeau de faptul că nu au contracte de muncă decât pe trei luni. „Este o forțare a legii în sensul acesta, îi țin agățați, la fel cum îi țineau pe unii din fostul Directorat, pe vremea aceea se plângeau că nu era bine cu contracte din trei în trei luni și căutau chestii legale să combată acest lucru pentru că dacă nu răspundeau la comenzi, puteau să fie demiși ușor”, a mai spus Ciurel.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *