Actualitate

Scenariu sumbru în privința pacientului de la sanatoriul de la Dobrița care a dispărut fără urmă în munți, de doi ani și jumătate!

Un bărbat a dispărut de doi ani și jumătate în munții din apropierea Spitalului de Pneumoftiziologie Dobrița și nu a mai fost găsit nici până în prezent, cu toate că a fost căutat o perioadă îndelungată de echipe de salvatori. Acesta era internat în spitalul de boli de plămâni și a dispărut inexplicabil, în timp ce era îmbrăcat în pijamale.

Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj, a venit cu o versiune îngrozitoare cu privire la dispariția bărbatului. „Cazul de Dobrița cu persoana dispărută pe care nu mai găsit-o. Mie îmi este teamă să nu o fi luat-o ursul și s-o fi tras-o într-o văgăună. De la Sanatoriu și până în sat sunt 900 de metri în linie dreaptă și să nu o putem găsi. A plecat în pijamale și papuci și a lăsat banii sub pernă“, a declarat Cornoiu.

Pacientul era internat în Spitalul de Pneumoftiziologie cu diagnosticul TBC. „La data de 9 iulie 2022, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112 despre faptul că Marica Dumitru, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Ţânţăreni, judeţul Gorj, a plecat în mod voluntar de la Sanatoriul Dobriţa, unde se afla internat, fără a mai reveni.Semnalmente: înălţimea 1,72 – 1,75 metri, greutate 60-65 kg, constituţie atletică, păr brunet, ten măsliniu.

La momentul plecării, bărbatul purta un trening de culoare albastru închis, iar în picioare purta papuci de casă de culoare albastru“, au anunțat atunci polițiștii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *