Unul dintre liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia propune înlocuirea voucherelor de vacanță cu o primă de 3.000 de lei.
Alin Munteanu, președintele Sindicatului Alfa din Complexul Energetic Oltenia și lider al Cartel Alfa Gorj, susține că voucherul de vacanță ar putea fi înlocuit cu o primă care să fie acordată de sărbătorile pascale și care să aibă un cuantum de 3.000 de lei.
Este exact valoarea voucherului de vacanță primit anul trecut de minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia.
„O să încercăm să abordăm toate variantele la negocierile cu administrația companiei. Trebuie să fie rezolvată problema voucherelor de vacanță. Tichetele de masă au rămas la fel în acest an, însă voucherele au fost afectate de măsurile de austeritate. Sunt câteva variante pe care le avem în vedere, precum acordarea unei prime de Paște de 3.000 de lei care să acopere valoarea voucherului de vacanță sau acordarea unui bonus lunar care să acopere până la finalul anului suma de 3.000 de lei. Este un drept prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. Trebuie acordat și nu trebuie pierdut”, a declarat Alin Munteanu, președintele Sindicatului Alfa din Complexul Energetic Oltenia.