Dezvăluiri

9 luni pentru înființarea Sucursalei pe Lignit

Administrația Complexului Energetic Oltenia mai are la dispoziție 9 luni de zile pentru înființarea Filialei pe Lignit. Acesta ar trebui să preia câteva mii de angajați ai companiei energetice. În 2023 a existat o încercare de constituire a Filialei pe Lignit, însă s-a renunțat. În cazul în care va fi înființată, angajații care vor fi preluați de viitoarea filială pe lignit vor beneficia de aceleași drepturi ca personalul care va fi păstrat la companie. Vor fi aplicate prevederile din Contractul Colectiv de Muncă semnat între sindicatele și administrația din compania energetică. Problema este că și sindicatele vor avea oamenii împărțiți între CEO și viitoarea filială,
Compania are acum 8.100 de angajați, din care 5.000 lucrează în sectorul minier și peste 3.000 în termocentrale.

Potrivit reprezentanților Complexului Energetic Oltenia, Planul de restructurare și decarbonare al CEO prevede ca Filiala pe Lignit să funcționeze de la începutul anului viitor. Se încearcă însă amânarea termenelor prevăzute în Plan.

În viitoarea filială pe lignit vor intra toate carierele miniere care vor mai rămâne și grupurile energetice. Complexul Energetic Oltenia va mai rămâne cu sediile. Problema este că înființarea Filialei pe Lignit ar trebui să fie viabilă în condițiile în care ar exista și cele 8 parcuri fotovoltaice și 2 centrale pe gaze naturale.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *