Oprirea Termocentralei Rovinari, în perioada de Paște, a creat îngrijorare în rândul minerilor și energeticienilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Nicolae Mitea, excavatorist la Cariera Roșia, crede că cineva dorește să dărâme activitatea de producere a energiei pe cărbune.
“Să nu mai meargă deloc nici Ișalnița, nici Rovinari și să scârțâie decât Turceniul nu s-a întâmplat niciodată. Deci, chiar se vrea dărâmarea mineritului. La această concluzie am ajuns. Și asta se va întâmpla, în viitorul apropiat. Nu vedeți că nici bugetul companiei nu se aprobă? Din cauza ordonanței trenuleț deja suntem afectați la salariu. Cine ne mai plătește salariile la modul în care merg grupurile? Se merge cu 200 și ceva de MW/h în sistemul energetic național. Ce să plătești și cum să plătești? Cu toate că voucherele de vacanță erau securizate în contractul colectiv de muncă, ne-a fost redusă valoarea lor, invocând ordonanța trenuleț. Se vrea dărâmarea și închiderea mineritului și a energiei pe bază de cărbune.(…) Noi închidem și ne lăudăm că facem economii, dar, în schimb importăm,(…) Luni, la un moment dat, importam 900 și ceva de MW/h. Păi, tu imporți la nu știu ce preț și ții oprită Termocentrala Rovinari? Nu am înțeles și nu voi înțelege deloc această logică”, afirmă Nicolae Mitea.
Vor fi trimiși în șomaj tehnic minerii?
Sunt tensiuni în rândul minerilor care se tem că, de la 1 Mai, vor fi trimiși în șomaj tehnic. Nicolae Mitea spune că se poartă discuții pentru organizarea unor proteste. Nu este exclus să se ajungă până la greva generală.
“ Se mai aude că, de la 1 Mai încolo, ne vor trimite în șomaj tehnic. Și ce se aude cam aia se va întâmpla. Acum, numai sindicatele trebuie să ne dea și nouă un răspuns concret, dacă se va întâmpla acest lucru. E clar că se urmărește trimiterea angajaților în șomaj tehnic, având în vedere că Termocentralele Rovinari și Ișalnița nu merg, iar Turceniul a mers cu un grup. Deja discutăm, vrem să facem protest la locul de muncă. Vom înștiința sindicatele, să vedem ce spun. Dacă tot pierdem la salariu, măcar să facem grevă generală o săptămână, două. (…) Nu aș vrea să se întâmple ca în 2018, cu toate că celor de la minister și din companie o să le convină”, a adăugat excavatoristul.