
Ajuns la cea de-a 58-a ediție, evenimentul se va desfășura în perioada 24–25 mai 2025 și va readuce în atenție un obicei străvechi care marchează începutul transhumanței, păstrat cu sfințenie în zona Parângului. În ciuda vremii capricioase, păstorii din Novaci sunt gata să urce cu turmele spre stâne, dovedind încă o dată că această tradiție este vie și profund ancorată în identitatea comunității locale.
Transhumanța nu este doar o practică pastorală, ci și o sărbătoare a sufletului românesc, o poveste despre continuitate, comunitate și legătura profundă cu natura și tradiția.

Organizatorii îi invită pe localnici să îmbrace portul popular, să participe împreună cu cei mici la parada costumelor tradiționale și la reconstituirea momentului artistic „Popas în vatra satului”, un omagiu adus clipelor în care ciobanii, oprindu-se la Novaci în drumul spre munte, se bucurau de clipe de răgaz alături de cei dragi, în jurul focului, cu doine și dansuri vechi.
Festivalul, care odinioară aduna doar câteva cete de păstori, a devenit între timp un adevărat reper cultural, reunind nu doar novăcenii, ci și comunități păstorești din toată țara, inclusiv descendenți ai celor care practicau transhumanța pe distanțe mari.
Toți cei care doresc să contribuie la succesul acestui eveniment sunt invitați să se alăture echipei, pentru a onora împreună moștenirea păstorească a zonei Novaci. Doritorii se pot înscrie telefonic la coordonatoarea artistică a festivalului.

PROGRAMUL FESTIVALULUI
SÂMBĂTĂ, 24 mai 2025
📍 Pădurea Hirișești – Târgul Tradițional (24–25 mai)
🕚 Ora 11:00 – Parcul Primăriei Novaci
Vernisajul expoziției de fotografie veche: „Novăcenii, imagini de poveste”
Moment poetic: „Vatra strămoșească”, cu participarea poeților Ileana Constantinescu și Florentina Cuteanu
Dezbatere: „Transhumanța – istorie și tradiții”, cu participarea foștilor și actualilor practicieni ai păstoritului tradițional
🕕 Ora 18:30 – Scena din Pădurea Hirișești
🎶 Spectacol extraordinar: „Să dăm drumul dorului / Pe cărarea muntelui” – partea I
– Formații artistice novăcene
– Soliști locali
– Invitați surpriză din diverse zone folclorice ale României
DUMINICĂ, 25 mai 2025
🕙 Ora 10:00 – în fața Primăriei Orașului Novaci
🎉 Festivitatea de deschidere a festivalului
🎭 Spectacol: „Obicei și tradiție novăceană” – prezentat de Ansamblul „Nedeia” – Novaci
👘 Parada portului, cântecului și dansului popular
🎤 Spectacol: „Românii, oameni frumoși” – cu momente artistice oferite de formațiile invitate
🎤 Invitați speciali:
Adina și Cătălin Dionaș
Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
🕜 Ora 13:30 – Scena din Pădurea Hirișești
🎶 „Să dăm drumul dorului / Pe cărarea muntelui” – partea a II-a
– Spectacol folcloric de excepție cu participarea formațiilor oaspete care onorează ediția cu numărul 58 a Festivalului Folcloric Păstoresc „Urcatul oilor la munte”.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj sprijină desfășurarea uneia dintre cele mai emblematice sărbători ale comunităților păstorești din județ – Festivalul Folcloric Păstoresc „Urcatul oilor la munte”, organizat de Primăria Orașului Novaci și Consiliul Local Novaci, prin Casa de Cultură Novaci.
Vă așteptăm la Novaci, acolo unde tradiția urcă muntele și cultura păstorească renaște cu fiecare pas al oilor pe cărările străbune!




