Politică

A fost votat bugetul comunei Săcelu, la doua încercare! Prefectul, prezent la ședință! Consilierii liberali și cei ai AUR nu au votat

Bugetul comunei Sacelu a trecut, marți, cu chiu cu vai, urmare a votului consilierilor PSD, USR, PMP și Pro România. La ședințele care au avut loc astăzi, una extraordinară și alta de îndată a fost prezent si prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, care nu mai credea că problema de la Săcelu va fi dezamorsată. Interesat este că aleșii PNL nu au votat bugetul din cauza primarului Gheorghe Dumitrelea, care a susținut că arieratele nu trebuie sa apară în proiectul de buget. La ședința de data trecută, un consilier PNL a depus un amendament pentru scoaterea datoriilor din bugetul care trebuia votat cu tot cu arierate. Datoriile primăriei au fost subliniate în raportul Corpului de Control al prefectului.

Prima ședință a consiliului local a avut loc la ora 15,00, iar proiectul nu a trecut, consilierul URS fiind absent. Nici la această ședință, cei doi consilieri ai PNL nu au votat și nici cei de la AUR. Consilierii PSD l-au adus însă la ședința de la ora 17,00 și pe consilierul USR, care era la serviciu și, astfel, s-a făcut majoritatea necesară și fără votul aleșilor PNL și AUR. Consilierii PNL au fost învățați de primar să nu voteze proiectul, spun aleșii PSD care au demonstrat că nu vor decât ca arieratele să apară în proiectul de buget, conform legii.

Urmare a votului, miercuri este posibil să se acorde salariile restante ale angajaților primăriei și ale însoțitorilor persoanelor cu handicap.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *