
Nicolae Mitea este primul miner din cadrul Complexului Energetic Oltenia care amenință că va face acțiune în instanță pentru a obliga compania să-i acorde voucherul de vacanță la valoarea de 3000 de lei. Acest drept, prevăzut în contractul colectiv de muncă, a fost diminuat drastic, la începutul anului, prin ordonanța trenuleț, la 1600 de lei din care jumătate contribuția salariatului. Nicolae Mitea crede că după ce va da startul acțiunilor în instanță se va crea un val de procese din partea minerilor și energeticienilor pe tema recuperării voucherului de vacanță la valoarea de 3000 de lei.
“ Se joacă șah și cu aceste vouchere. Cu toate că este prevăzut în contractul colectiv de muncă, semnat în 2024 pe doi ani de zile până în 2026, nu vor să-l acorde. Au crezut în vorbele fostului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, că aceste vouchere nu trebuie să se dea. Eu am decis ca luna asta sau luna viitoare să apelez la instanța de judecată. Mi se pare corect să dau în judecată pentru că este dreptul nostru, care ni se cuvine, conform contractului colectiv de muncă. Nu poți să nu dai ceea ce ai semnat. Dacă este prevăzut în contractul colectiv de muncă trebuie să fie obligatoriu acordat. Chiar dacă Ministerul Energiei este acționar majoritar la Complexul Energetic Oltenia nu trebuie să ne decidă ei soarta. Este de ajuns să înceapă unul procesele că după aceea vor urma și alții. Mă aștept să fie valuri de procese dacă se va vedea că unul are câștig de cauză”, a precizat mineral.




