Eveniment

Fostul comandat la UM 01541, achitat pentru corupție, la trei ani de la trimiterea în judecată

Marin Bran, colonel în rezervă, la data faptelor comandant al unității militare din Budieni, a fost achitat, pe latură penală, joi, pentru abuz în serviciu, la peste trei ani de când a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Achitați de Tribunalul Gorj au fost și inculpata Antilina Popescu, trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, inculpatul Sorin Ion Roșculescu, inculpatul Raul Gălaescu pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, , inculpatul Vodoiu Mirel, inculpatul Vîlceanu Laurenţiu Augustin pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, (zece acte materiale) și abuz în serviciu. Achitați sunt și Covrig Ion și Ilie Gheorghe, cei doi inculpati pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu și fals sub semnătură privată în formă continuată.

Instanța de fond, pe latură civilă, a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Apărării Naţionale-Unitatea Militară 01541 Tg-Jiu și a ridicat măsurile asigurătorii impuse pe averile inculpaților. Sentința poate fi atacată cu apel.

Dosar instrumentat de procurorii militari anticorupție

În rechizitoriul din ianuarie 2022, procurorii militari anticorupţie notează că, în perioada octombrie 2011- iulie 2015, Marin Bran, în calitatea menţionată, ar fi achiziţionat bunuri la preţuri supraevaluate (materiale de construcţii, materiale electrice etc.) și ar fi dispus achitarea unor servicii fictive. În cazul unora dintre bunuri, pe lângă preţul mare cu care au fost achiziţionate, acestea erau atipice pentru scopul declarat.

În demersul său infracţional, spun anchetatorii, Marin Bran ar fi beneficiat de sprijinul unor cadre militare care i-ar fi pus la dispoziţie documentele necesare achiziţiilor menţionate mai sus (o parte din ele fiind întocmite în fals). În cauză este vorba despre restul inculpaților din dosar care au fost achitați alături de fostul comandat. Dosarul se mută la Curtea de Apel Craiova, iar procesul va continua în toamnă după vacanta judecătorească.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *