
Cosmin Bivolaru i-a ridicat ministrului Energiei problema angajaților Minprest Serv SA Rovinari care urmează să fie disponibilizați, în condițiile în care la Complexul Energetic Oltenia au readuși pensionari în zona TESA. O altă temă de discuție a fost și viitorul CEO. Bogdan Ivan ar vrea să convingă Comisia Europeană să decaleze termenele de închidere a centralelor pe cărbune cu 5 ani. Președintele Sindicatului Alfa Minprest afirmă că ministrul i-a transmis că va lua legătura cu conducerea CE Oltenia. Între timp, angajații Minprest continuă protestele. Miercuri, va avea loc un miting cu sute de persoane în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu.
“Am primit răspuns de la domnul prefect, de la domnul director al CEO și de la Minprest, răspunsurile sunt de curtoazie, dar fără niciun rezultat. Noi am făcut și următoarele demersuri, în sensul că l-am informat pe domnul ministru Bogdan Ivan de ceea ce se întâmplă la Minprest și am fost la o întâlnire cu domnul ministru și domnul Nițulescu. Întâlnirea s-a desfășurat la sediul Electrica, le-am comunicat celor doi ce se întâmplă la Minprest, că dai afară pe cei cu minim pe economie, pe care poți să-i folosești, că și așa zice complexul că n-are oameni prin locurile de muncă și ții pensionarii TESA și cu pensii și cu salarii. Le-am lăsat în sensul ăsta și un document înregistrat și a zis că o să ia măsuri, o să ia legătura cu CEO și în funcție de ceea ce se întâmplă o să facem și următorii pași, că noi avem programați și următorii pași. Mi s-au părut receptivi la rezolvarea problemelor. S-a discutat inclusiv treaba cu CEO, prelungirea de termene, au spus că suntem deja în al treisprezecelea ceas și că fac demersuri urgent pentru a încerca să prelungească măcar cu 5 ani activitatea CEO”, spune sindicalistul.




