Acest personaj, care pe vremea guvernului Ciolacu a fost complet absent – un fel de piesă decorativă, criogenată în funcție –, s-a trezit brusc la viață odată cu schimbarea de la Palatul Victoria. Numai că revenirea sa nu a adus cu ea vreo idee bună sau vreo măsură salvatoare pentru școala românească. Din contră. A început să se comporte ca un pionier silitor, gata să-și arate devotamentul oricând și oricum. Un fel de cuc guvernamental: apare de nicăieri cu câte o declarație aiuritoare și dispare până la următoarea gafă.
Daniel David a reușit într-un timp record să-și pună în cap întreaga comunitate educațională. A mărit norma didactică – gest fără precedent, nici măcar în comunism sau perioada interbelică nu s-a mers atât de departe. A anulat toate progresele care se făceau timid pentru reducerea numărului de elevi la clasă. Și, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, le-a transmis olimpicilor că pot să-și ia bursă din premiile obținute. Adică, mai pe românește, «descurcați-vă singuri»“.
Profesorul de istorie de la Motru a spus că ministrul a luat măsurile de majorare a normei didactice din servilism: „Se vede cu ochiul liber că nu face toate acestea din convingere sau viziune. Nu, e vorba de servilism curat, de dorința de-a arăta că el contribuie la reducerea deficitului bugetar. Doar că nu pe spinarea lui, ci pe spatele profesorilor și al elevilor.
Acest ministru nu mai are nicio legătură cu școala reală. Și-a pierdut orice urmă de legitimitate. Când a fost numit, mulți au avut speranțe – părea un profesionist, un om pregătit, capabil să pună în mișcare reforme reale. Dar, cum spune o vorbă veche, «la pomul lăudat, să nu te duci cu sacul».
Daniel David nu va rămâne în memoria dascălilor sau a elevilor ca un ministru reformator. Ci ca unul obedient, rupt de realitate și obsedat de imagine. Dacă Anastasiu pleacă pentru lipsa de moralitate, atunci și Daniel David trebuie să plece pentru lipsa de competență“
