Editorial

Cum fac reformă partidele nereformate?

Unul dintre ultimele sondaje arată o creștere constantă a principalului partid de opoziție, care tinde să ia locul PSD ca mărime. AUR a ajuns să crească în sondaje pe fondul erorilor de guvernare, al ezitărilor și mai ales al măsurilor de austeritate care afectează traiul de zi cu zi al românilor. Partidele par că nu au înțeles cu adevărat nici până în momentul de față ce vor românii. Au trecut 35 de ani și încă nu s-au lămurit pe deplin ce caută la guvernare și care este obiectivul oricărei guvernări. Unii politicieni cred cu tărie că guvernarea li se cuvine pentru că au câștigat niște alegeri și au obținut funcțiile publice. Alții sunt numiți în funcții și, la fel, cred că li se cuvin de drept funcțiile respective doar pentru că fac parte din anumite partide politice sau pentru că au susținut în campania electorală partidele care au ajuns să câștige puterea.

Ei bine, nu este vreun secret ce vor românii de la politicieni. Este destul de simplu: vor un nivel de trai mai bun, o viață mai bună, prețuri mai bune, spitale mai bune, o educație mai bună, civilizație, salarii mai bune și chestii de genul acesta. Nu este deloc complicat. Românii vor să trăiască mai bine decât au trăit înainte de alegeri.

Politicienii, în schimb, cred că posturile de la stat li se cuvin doar pentru că au fost votați și pentru că au câștigat alegerile. Este departe de a fi valabilă această teorie. Politicienii au fost votați pentru că le-au promis alegătorilor un trai mai bun. Acesta este singurul raționament valid. În rest, orice judecată mai simplă sau complexă pică. Oamenii așteaptă rezultate, așteaptă să se concretizeze promisiunile din campania electorală. Nimeni nu vrea taxe mai mari, condiții mai grele de trai, prețuri mai mari, impozite mai mari și tăieri de drepturi. Partidele trebuie să arunce în luptă, cel puțin pe parte fiscală și economică, poate cei mai buni specialiști din câți există în țară, indiferent dacă fac parte sau nu din partid. Restul sunt improvizații și politici publice după ureche.

Partidele au prins patru ani de ciolan și cred că acesta li se cuvine, însă erodarea începe din prima zi a guvernării, mai ales dacă nu se livrează ce s-a promis. Așa se întâmplă și acum cu partidele care fac parte din Coaliția aflată la guvernare și, în special, PSD și PNL. Poate PSD se erodează cel mai mult și cel mai rapid. Motivul este din nou la fel de simplu: social-democrații pretind prin doctrină că țin cu amărății și cu pensionarii. Ori, prin măsurile de austeritate, tot săracii și pensionarii sunt cei mai loviți prin taxe, impozite și prețuri mai mari, adică prin degradarea calității vieții și a nivelului de trai.

Nu este niciun fel de surpriză că AUR punctează de la o lună la alta și ritmul este chiar unul amețitor. Aproape că nu se știe cât mai rezistă AUR să nu conceapă un plan pentru declanșarea alegerilor anticipate. Mai ales dacă ar putea să facă acest lucru. Dar în politică s-au mai văzut aranjamente, traseisme și trădări de partide. AUR ar putea specula cel mai înalt punct de pe val în care se află și ar putea să își dorească să câștige puterea pe deplin. Mai ales acum, când are în sondajele de opinie cât PSD, PNL și USR la un loc.

Partidele de la guvernare dansează încă de acum pe sârmă, cu toate că mai sunt aproape trei ani până la următoarele alegeri. Dacă guvernarea va fi un eșec, atunci PNL și mai ales PSD își vor putea lua adio de la putere și se vor pregăti de ani buni în opoziție. AUR stă și punctează, dar nu se știe ce se va întâmpla la rotativă, când PSD va prelua postul de premier de la PNL și poate vor începe din nou să împartă în stânga și în dreapta. Depinde și de succesul pe care îl va avea guvernarea în era Bolojan sau în perioada în care liberalii vor conduce guvernul, cu sau fără Bolojan.

Un singur lucru este cert în toată această poveste de-a guvernarea: este greu de crezut că două partide vor face reformă în această țară și vor înregistra un succes, din moment ce ele nu vor să se reformeze și merg înainte cu aceiași oameni vechi și chiar cu aceiași baroni locali sau naționali. Lipsa de reformă proprie le va bubui în față actualelor partide și vor face implozie la un moment dat. De fapt, un posibil eșec al guvernării aici își va avea cauza: în lipsa de reformă internă în sânul PSD și PNL.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *