
Claudiu A. C. a fost transferat la începutul anului 2024 în Penitenciarul Târgu Jiu, fiind condamnat la o pedeapsă de nouă ani de închisoare. Acesta a decis să obțină sume importante de bani și a început să vândă droguri deținuților, potrivit rechizitoriului: „Aici (n.r. – Penitenciarul Târgu Jiu), acomodându-se repede cu noul mediu, a luat hotărârea de a obține importante sume de bani din vânzarea drogurilor de mare risc către consumatori încarcerați în penitenciar. Pentru îndeplinirea rezoluţiei delictuase, drogurile erau impregnate pe fragmente de hârtie ajungeau în posesia inculpatului, fiind introduse în penitenciar de persoane din anturajul acestuia sau expediate prin scrisori de diverse persoane, printre care și tatăl inculpatului, după care, inculpatul vindea drogurile de mare risc în schimbul unor sume de bani sau în schimbul unor pachete de țigări, care erau predate acestuia de către persoanele încarcerate.
Sumele de bani, reprezentând contravaloarea drogurilor de mare risc erau transferate sau predate de cunoștințe sau membrii familiei consumatorilor către persoane din anturajul inculpatului, printre care și concubina inculpatului în acea perioadă, practicantă a prostituţiei (potrivit declaraţiilor martorilor, inclusiv a mamei sale). În acest context instanţa reţine că în pedeapsa de 9 ani închisoare, sunt contopite şi două pedeapse de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism (2 victime)“.
Deținutul reușise să își construiască o adevărată rețea și ajunsese să-i împrumute pe deținuți cu sume de bani plus dobândă: „Din banii proveniţi de la apropriaţi şi în special de la concubina sa, dar şi cei din vânzarea drogurilor în penitenciar şi cei obţinuţi în urma jocurilor de noroc, inculpatul şi-a constituit un adevărat peculiu din care împrumuta deţinuţii cu bani sau ţigări (speculând patima jocurilor de noroc şi dependenţa de droguri a unor deţinuţi), percepând o dobândă graduală, fie în bani, fie în ţigări, aşa cum inculpatul recunoaşte. Totodată, inculpatul făcea cadouri concubinei sale cum este lănţişorul şi inelul de aur. Reţine instanţa că inculpatul practica nestingherit în incinta penitenciarului activităţi comerciale, de cămătărie şi spălare de bani, în cel mai pur sens juridic“, au stabilit judecătorii.




