Ultima oră

A mușcat trei polițiști de mâini și picioare. Agresorul a fost reținut

Un bărbat din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, acuzat că a muşcat de mâini şi de picioare, joi noapte, trei poliţişti din localitate, chemaţi la o intervenţie prin 112, a fost reţinut pentru ultraj.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a informat, vineri, că prin ordonanţa procurorului de caz din 9 ianurie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un bărbat suspectat de trei infracţiuni de ultraj, în cazul căruia a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, scrie News.

Potrivit procurorilor, din probele administrate a reieşit că la data de 8 ianuarie, în jurul orei 22:20, în timp ce se afla într-un apartament din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin, suspectul i-a agresat fizic pe cei trei agenţi de poliţie care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intervenind la o solicitare SNUAU 112.

Bărbatul i-a muşcat pe cei trei poliţişti de braţ, de mâini şi de picioare, toţi trei suferind răni pentru care au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Suspectul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, pentru ultraj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *