
Sărăcia bate puternic la ușă în Gorj, dar piața imobiliară este într-o creștere cel puțin ciudată. Este uimitor astfel că un apartament cu două camere, în Motru, la etajul patru și cu o suprafață de 53,6 mp ajunge sa fie scos la licitație pentru un preț mare. Licitația începe de la aproape 40.000 de euro, cu un preț de pornire estimat de 708 euro pe metru pătrat. Interesant este că apartamentul poate fi achiziționat pe nevăzute, asta deoarece nu este permis accesul în interiorul locuinței.

„Finisajele au fost considerate obișnuite, iar starea actuală a apartamentului nu este cunoscută, deoarece nu a fost posibil accesul în interior”, susține organizatorul licitației.

Licitația este programată pentru data de 23 martie.




