A fost odată mândria energetică a României. Un colos care ținea lumina aprinsă în țara asta și care hrănea zeci de mii de familii din Gorj. Astăzi, Complexul Energetic Oltenia a ajuns mai degrabă un câmp de bătălie pentru interese politice, experimente administrative și promisiuni expirate din cadrul discursurilor electorale. Ani la rând, politicienii județului Gorj au vorbit despre CEO ca despre o comoară strategică. În realitate, aceeași oameni au privit nepăsători cum compania a fost împinsă, pas cu pas, spre nesiguranță, haos și declin. Au venit miniștri din cadrul tuturor partidelor, au venit parlamentari, secretari de stat și tot felul de specialiști apăruți peste noapte, fiecare cu propriile planuri, fiecare cu propria gașcă, fiecare cu propriile interese. Între timp, oamenii care muncesc cu adevărat în cadrul carierelor și termocentralelor au rămas doar cu incertitudinea. În fiecare an li s-a promis salvarea companiei. În fiecare campanie electorală s-a vorbit despre investiții, retehnologizare și viitor. Și totuși, CEO continuă să trăiască mai mult din improvizații decât dintr-o strategie reală.Cea mai mare dramă este că nimeni din clasa politică din județ nu pare să fi înțeles cu adevărat ce reprezintă această companie pentru județ. CEO nu înseamnă doar cifre și funcții. Înseamnă orașe întregi care depind de minerit și energie. Înseamnă familii, afaceri locale, comunități întregi care respiră prin această companie.
Astăzi se vorbește din nou despre schimbări la vârful CEO. Apar nume, dispar nume, se fac calcule și negocieri în aceleași cercuri de influență. Dar problema reală rămâne aceeași: cine se mai luptă cu adevărat pentru viitorul companiei? Cine mai are curajul să vorbească sincer despre ce se întâmplă în sistemul energetic românesc? De prea mulți ani, CEO este folosită ca monedă politică. Funcțiile au devenit mai importante decât performanța, iar liniștea liderilor politici din Gorj pare mai valoroasă decât viitorul unei companii strategice. Iar poate cel mai trist este faptul că oamenii au început să se obișnuiască. Să privească totul ca pe un spectacol repetitiv „din cadrul” unei piese prost regizate, unde se schimbă actorii, dar scenariul rămâne același. Și totuși, CEO încă poate fi salvată. Dar nu de cei care și-au adus aminte de companie doar înainte de alegeri și nici de cei care privesc Gorjul doar de la București. Ci de oameni care înțeleg că această „perlă” energetică nu poate supraviețui doar din vorbe și interese de partid.
