Cine nu a auzit de Legenda Meșterului Manole?! Poate cine nu a ajuns la școală decât până în clasa a IV-a. Deci cam toată lumea a auzit de unul dintre miturile fundamentale ale culturii române, care se axează pe mitul creatorului și al jertfei pentru creație. În legendă este vorba despre Mănăstirea Curtea de Argeș. Cei 10 meșteri mari puși de Negru Vodă să ridice o mănăstire cum nu mai era alta aveau însă o problemă serioasă de inginerie și de rezistența materialelor. Ideea este că tot ce se construia ziua se dărâma noaptea.
Pare destul de asemănătoare situația cu ce se întâmplă în zilele noastre în Energie și în Sistemul Energetic Național. Lucrurile sunt atât de mult date peste cap, încât Sistemul pare că este ok și funcțional în timpul zilei, când avem soare și când centralele fotovoltaice merg din plin, iar noaptea parcă dispare totul și rămânem în beznă energetică și nu știm de unde să mai luăm curent electric. La fel ca în Legenda Meșterului Manole și în zilele noastre în Sistemul Energetic Național, tot ce funcționează ziua și chiar ne duce către export de energie se prăbușește noaptea și nu mai există și ne împinge bursc înspre import de curent electric de la vecinii noștri.
În mod paradoxal, la ora 18,00 suntem pe export de energie, grație parcurilor fotovoltaice, iar la ora 19,00 – 19,30 trecem pe import de energie, ca și cum nu ar fi existat vreodată vreo capacitate de producție. Dar lucrurile sunt cunoscute de mii de ani, că soarele nu luminează, pe rând, jumătate de planetă și că noaptea nu e ca ziua și ziua nu e ca noaptea. Cum e să ai și în același timp să nu ai curent electric, să ai, dar de fapt să nu ai Educație și Sănătate?
Ce faci ziua se dărâmă noaptea. Să zicem că în Educație și Sănătate și chiar în Politică vorbim de un nivel mai mult simbolic, decât la propriu, însă, în Sistemul Energetic Național chiar la propriu ce ai ziua nu mai ai noaptea. Pentru că energia de peste zi nu mai este și noaptea, pentru că soarele dispare. Ori ne rugăm de soare, să mai țină și noaptea, ori venim cu unități de stocare ori cu capacități de producție. Dar asta este valabil teoretic, pentru că ar fi trebuit să avem capacități de producție noi, înainte să le închidem pe cele vechi. Ori ne rugăm să bată vântul zi și noapte sau măcar noaptea.
Ar fi trebuit ca statul și funcționarii săi să cugete profund și, când au eliberat avize pentru parcuri fotovoltaice, să fi introdus și obligativitatea stocării. Acum suntem într-o profundă criză energetică. Nu este de moment, nu are legătură doar cu seceta, cu Dunărea, cu debitul, cu lipsa ploii, ci foarte mult cu lipsa de minte din capul celor care ne-au condus și chiar a celor ne conduc. Este destul de trist că în comunism aveam 12.000 de MW producție și o industrie care consuma megawații respectivi și acum nu mai avem nici industrie, dar abia ne mai ținem să producem 3.000 – 4.000 de MW curați, la orice oră. Unii tot compară vremurile…
Am ajuns jos de tot din punctul de vedere al energiei și al siguranței energetice. Nu mai producem cât avem nevoie și suntem la mâna naturii pe timp de zi și la mâna vecinilor, adică a importurilor, pe timp de noapte. Dacă până acum ne-am văitat că nu ne mai facem bine în țara asta și că progresul se vede foarte greu, în prezent chiar că ne-am dat șah singuri prin politicile energetice, dacă nu cumva este chiar șah mat. Și prea bine nu are cum să fie. Cărbunele e pe ducă, oricât ar mai trage unii de el ca de o mârțoagă în pragul extincției. Unde nu mai investești se alege praful, chiar dacă mai vrei!
Capacitățile pe gaze vor merge pe gaze și vor fi tot poluatoare și gazul va fi tot mai scump. Și pe astea vor dori unii să le închidă la un moment dat.
Energia solară nu funcționează decât ziua, momentan, până va apărea și energia selenară sau soarele de noapte. Capaciatea solară este cu mult sub puterea instalată. Bateriile pentru stocare sunt încă un vis. Energia sigură și constantă, adică cea nucleară, nu mai există în lipsa apei pentru răcirea agregatelor. Hidrocentralele merg și ele tot cu apă și depind tot de mama natură.
Existența românilor s-a complicat foarte mult, începând cu această vară. Avem o problemă de locul 1 în agenda oricărui guvern – cea energetică. Restul pălesc. Tot ce ține de energie vizează clar siguranța națională. Probabil ar trebui să înțeleagă toată lumea că nu se poate fără curent electric. Nici în spitale, nici în școli, nici apă la robinet nu avem, nici lumină în bec. Lipsa curentului electric ne dă brusc sau intempestiv cu 200 – 300 de ani în urmă, cam undeva înspre Evul Mediul. Asta da problemă de rezolvat și, din păcate, generația actuală de politicieni este una incapabilă să o rezolve. Ba mai mult, o acutizează, prin lipsa de discernământ, rațiune și limpezire a ideilor.
Suntem în criză energetică profundă. Închidem cărbunele ca să luăm fondurile din PNRR, să construim creșe și dispensare. Bune și ele, dar creșele și dispensarele nu vor folosi curent electric? Care este logica? Nu ai cum să nu te întorci la eterna întrebare: închidem, dar ce punem în loc?
Manole a sacrificat-o pe Ana, pentru ca zidurile mănăstirii să nu se mai surpe noaptea. Noi pe cine vom sacrifica, pentru ca Sistemul Energetic Național să funcționeze și noaptea, cu energie proprie. Unii politicieni au găsit rapid „soluția”: tragem din priză fabricile, de parcă acolo nu ar exista producție, locuri de muncă și taxe care ajung tot la bugetul de stat. Gândire de politician român.
Probabil că soluția cea mai onestă ar fi ca politicianul român să se ducă la Comisia Europeană cu basca-n mână și să cerșească o amânare de câțiva ani de la închierea cărbunelui până când vor fi puse la punct noile capacități de producție și de stocare. Să se pună și în genunchi și să implore: „Am fost proști! Vom rămâne în benză! Am eșuat! Vrem și PNRR și cărbune câțiva ani și promitem că vom face totul să reușim”.
Dar cine e dispus să se umilească, în genunchi la Comisia Europeană, cu basca-n mână și cerșească un strop de lumină aprinsă pentru România? Pentru că dacă închizi capacități de producție când ești în pragul de a rămâne în beznă nu este vorba despre respectarea angajamentelor, ci de cei mai proști de pe planetă.
