
Tensiunile din organizația PNL Gorj continuă să provoace reacții în rândul liberalilor. Fostul subprefect al județului Gorj, Iani Gârbaciu, și-a exprimat public nemulțumirea față de modul în care conducerea partidului tratează situația organizației județene și față de oamenii care ajung în poziții de conducere. Invitat în emisiunea „Incomod 100%”, difuzată de Gorj Online, Gârbaciu a vorbit despre ceea ce consideră a fi o lipsă de recunoaștere a muncii depuse de unii dintre membrii organizației. Acesta susține că deciziile luate la nivelul conducerii ar putea determina o parte dintre colegii săi să renunțe la implicarea politică în PNL sau chiar să se îndrepte către alte formațiuni.
„Sunt dezamăgit de abordarea conducerii Partidului Național Liberal în ceea ce privește organizația de la Gorj. Asta este meritocrația? Înseamnă să punem în vârful trebii niște oameni care nu au avut rezultate și care au fugit în era de muncă? În direcția asta vrem să mergem? Foarte mulți colegi vor renunța la implicare. Eu le-am spus, în ședință, că nu o să mă vadă în altă parte, dar alți colegi probabil nu au abordarea asta și vor merge către alte formațiuni politice, pentru că ei aici au muncit și au avut rezultate și văd că lumea i-a luat la mișto. Atunci vom vedea un rezultat catastrofal la PNL Gorj”, a declarat Iani Gârbaciu.
I-a cerut lui Virgil Popescu să plece acasă
Fostul subprefect liberal al județului Gorj, Iani Gârbaciu, a lansat un atac virulent la adresa a doi colegi liberali desemnați de conducerea centrală să facă parte din nucleul de coordonarea a organizației județene, după ce Ion Iordache a demisionat.
Iani Gârbaciu i-a cerut lui Virgil Popescu, în cadrul ședinței de la sfârșitul săptămânii trecute, să plece acasă, deoarece aduce deservicii organizației PNL din Gorj: „Vreau să spun câteva lucruri pe care le-am spus și în cadrul ședinței biroului Comitetului de coordonare. Mi-aș dori foarte mult ca echipa de la centru, care conduce destinele Partidului Național Liberal în România, să ne lase pe noi să ne stabilim direcția și viitorului. Cred că așa este cel mai sănătos. În cadrul Biroului Politic Județean al partidului la care a fost prezent domnul Gigel Știrbu am transmis aceste lucruri.
Am avut un dialog pot să spun decent în cadrul Biroului Politic Județean al PNL Gorj cu domnul Virgil Popescu și am transmis să analizeze domnia sa, pentru binele organizației de la Gorj, să nu mai facă parte din această structură de conducere. I-am cerut să se retragă. A încercat să- mi explice că lucrurile nu stau așa în legătură cu situația Complexului Energetic Oltenia“.
De asemenea, Iani Gârbaciu a mai declarat că nu este posibil ca generalul Ioan Știrbu să conducă organizația de la Gorj, în condițiile în care nu s-a implicat nici măcar în campania electorală: „Nu se poate și este peste puterea mea de a înțelege ca un coleg care nici măcar în campania electorală și în precampanie nu a stat mai mult de trei săptămâni în județul Gorj să vină și să conducă organizația. În plus, după această perioadă, în doi ani și jumătate de la alegeri și până astăzi, eu nu l-am văzut la două-trei ședințe în organizația noastră. Nu l-am simțit activ în județul nostru și n-am avut discuții despre ce putem face. Mi se pare total greșit“.
Iulian ȚIMPEA
Alin ION




