Ultima oră

Polițiștii gorjeni, alături de copii la evenimentul „Micii Salvatori – Copiii care schimbă comunitatea”


Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au participat la evenimentul „Micii Salvatori – Copiii care schimbă comunitatea”, o inițiativă menită să îi ajute pe cei mici să înțeleagă importanța siguranței, a responsabilității și a prevenirii comportamentelor de risc.

La activitate au fost prezenți reprezentanți ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Gorj.

Pe parcursul întâlnirii, polițiștii au discutat cu cei mici despre regulile care trebuie respectate atât în mediul școlar și în comunitate, cât și în trafic. Prin informare și dialog, copiii au fost încurajați să recunoască situațiile periculoase, să adopte un comportament responsabil și să ia decizii care să le protejeze propria siguranță și pe cea a celor din jur.

Activitatea a urmărit dezvoltarea spiritului civic și formarea unor deprinderi corecte încă de la vârste fragede, prevenția și educația fiind considerate instrumente importante pentru reducerea riscurilor și construirea unui mediu mai sigur.

Implicarea polițiștilor în astfel de acțiuni contribuie la apropierea copiilor de instituțiile care au rolul de a proteja comunitatea și la promovarea respectării regulilor în viața de zi cu zi.

**Prin educație, prevenție și colaborare, copiii pot deveni la rândul lor promotori ai siguranței și ai schimbării în comunitatea în care trăiesc.**

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *