Căsătoriile la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu vor putea fi organizate numai cu respectarea anumitor măsuri, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Asta din cauza epidemiei de coronavirus. Astfel, ca să nu fie încălcată interdicția deplasării după ora 23.00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a dispus ca oficierea căsătoriilor să înceapă la ora 21.00 și să se încheie, cel târziu, la 22.30.
Căsătoriile de Anul Nou la Poarta Sărutului reprezintă deja o tradiție și se organizează de aproape 20 de ani.Poarta Sarutului este opera lui Constantin Brancusi. Face parte din Ansamblul sculptural din Targu-Jiu, alaturi de Masa tacerii si Coloana infinitului.