Angajata Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu a povestit, sub protecția anonimatului, prin ce a trecut după ce i-a solicitat șefului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Bratu, o mărire de salariu. Femeia a fost angajată la SDN Târgu-Jiu pentru câteva luni timp în care s-a aflat în perioadă de probă. După ce a expirat această perioadă a rămas angajată ca economistă.
Angajata Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu susține că la o întâlnire pe care fostul șef al DRDP Craiova a avut-o cu mai mulți salariați din subordinea sa, la un hotel, a cerut majorarea salariului, însă Bogdan Bratu ar fi spus că solicitarea va fi aprobată, dacă i-ar fi oferit anumite favoruri de natură sexuală. După cele întâmplate, femeia a depus, în vara anului trecut, o plângere împotriva șefului DRDP Craiova la Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.
“ Am cerut o mărire de salariu. Am discutat, înainte cu ceva timp, că, după cele 90 de zile de probă, dacă mă voi descurca, să mi se mărească salariul. Numai că, la această petrecere, dânsul mi-a zis că e singurul în măsură care poate face această mărire și că totul ține de propunerea pe care mi-a făcut-o. L-am refuzat, bineînțeles. Nu mi se pare normal ca, pentru niște bănuți, să mă duc să culc cu un director regional. În plus, nu mi se pare normal ca un director al DRDP să se preteze la astfel de lucruri. Șefii au fost informați. Mi s-a spus că este o glumă din partea domnului Bratu, că dânsul mai face glume de acest gen. Am rămas un pic șocată. Am continuat parcursul plângerilor. De un an de zile, suport aceste hărțuiri. La început, au fost de natură sexuală. Acum, e o hărțuire psihică zi de zi. Trăiesc într-un stres formidabil. Mă aștept să găsească ceva mărunt pentru care să mă concedieze. Am fost amenințată de două ori. M-a sunat o dată și m-a amenințat telefonic că mă va da afară și că nu-mi va mări salariul nici dacă-l sună Orban ”, a declarat femeia.
Bogdan Bratu este, în prezent, în arest la domiciliu, de la finalul săptămânii trecute, într-un dosar în care este acuzat că ar fi păgubit CNAIR cu aproape 1 milion de lei prin falsificarea actelor sale de studii.