Actualitate

Centura Târgu-Jiului. Ce firmă va prelua LUCRĂRILE de la SECOL

Societatea SECOL, care a câștigat licitația pentru continuarea lucrărilor la centura ocolitoare a Târgu-Jiului, va fi preluată de o companie mare din Italia.

Lucrările la centura ocolitoare a Târgu-Jiului se desfășoară în ritm de melc. Societatea Secol a întâmpinat probleme și va fi preluată de o companie mare din Italia. Primarul Marcel Romanescu spune că a avut deja o întâlnire cu managerul noii societăți care se va ocupa de continuarea investiției. Edilul este convins că după finalizarea tranzacției de preluare lucrările de la centura ocolitoare vor fi accelerate. Firma italiană SECOL a reluat, în luna aprilie, investiția după ce a fost abandonată în 2017. Șoseaua de rocadă a Târgu-Jiului ar trebui finalizată în septembrie 2022. Valoarea proiectului este de 44 milioane de euro. “Sunt anumite mici, mici probleme care se reglează, acum, între Secol și o mare companie din Italia, care va prelua compania Secol. Societatea care va prelua va avea o carte de vizită, va putea spune: am făcut centura Târgu-Jiului. Este cea mai mare lucrare pe care o au pe teritoriul României. Eu l-am cunoscut pe cel care manageriază societatea care va prelua Secol și ne-a garantat că lucrurile vor intra pe făgașul normal, numai că sunt lucruri de natură juridică între cele două societăți”, a conchis primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Dacă se vor da autorizații de construcție la tot felul de obiective particulare nejustificate nu i se vede rostul acestei investiții, deoarece se va transforma intr-o sosea obișnuită. Oricum este greșită din start deoarece trebuia sa aibă o porțiune proiectata ca si drum expres cu 2 benzi pe sens, care sa fi făcut joncțiunea cu noul drum expres destinat a lega Craiova de nordul tarii. În plus se observa și rețetă minune cu bitumul turnat direct pe macadam. Acum 60 ani drumurile naționale principale ale patriei erau construite pe fundatie din beton, azi se merge pe rețetă minune, iar după câțiva ani ne uitam cum se ondulata șoseaua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *