
Robert Filip va profita de prezența premierului Florin Cîțu la conferința județeană de alegeri, de duminică, a PNL Gorj pentru a discuta și problema preluării activelor de la compania minieră. Edilii din zonele miniere vor să intre în posesia de terenuri și clădiri pe care vor să le folosească pentru a dezvolta comunitățile locale. Primarii ar putea atrage fonduri europene pentru a crea locuri de muncă, în condițiile în care, în următorii ani, vor avea loc mii de disponibilizări la Complexul Energetic Oltenia. “Ne gândim să îi cerem să grăbească acea procedură legată de activele și terenurile pe care Complexul Energetic Oltenia le are și pe care, la ora asta, cresc bălării și pasc vaci și oi. Avem o grămadă de intenții, se vor deschide axe de finanțare, vrem să facem, dar să avem pe ce să facem. În această situație nu mă aflu numai eu, ci și alți 10 colegi de-ai mei primari din județ, chiar dacă sunt de la PSD sau PNL. Cred că suntem sănătoși la cap să înțelegem că nu trebuie să ne intereseze culoarea politică. Fiecare edil trebuie să intre în posesia activelor de la Complexul Energetic Oltenia și să înceapă să facă investiții pentru a dezvolta fiecare comunitate locală în parte. Asta este principala noastră problem pe care o avem. Premierul Cîțu a și spus public că vrea să dea o ordonanță de guvern pentru a fi rezolvată această problemă. Eu mi-aș dori să grăbim acest proces pentru axele de finanțare nu așteaptă după noi. Eu am informat compania că va trebui să plătească impozite majorate cu 500% pe terenurile pe care le deține și pe care cresc bălării. Este vorba de suprafețe de 150-200 de hectare. Noi avem variante de a dezvolta zona. Numai că trebuie doar să ne lase să facem acest lucru”, a conchis primarul orașului Rovinari.




