Zilele trecute, Delia și Răzvan au mers la o terasă din cartierul Primăverii, unde au savurat o cafea. Și, chiar dacă ea este una dintre cele mai cunoscute artiste din țară, iar el un antreprenor de succes, n-au epatat prin nimic. Pentru ieșirea romantică pe care au avut-o, artista și soțul ei s-au îmbrăcat foarte lejer, în articole vestimentare sport, scrie cancan.ro. Ea, într-o pereche de colanți negri și un tricou oversized asortat, iar el într-o pereche de pantaloni scurți de culoare gri și un tricou galben.
Preț de câteva minute, au stat de vorbă, iar, după ce au achitat nota și s-au ridicat de pe scaune, și-au luat „la revedere” într-un mod romantic, printr-un sărut timid. Gest mai puțin obișnuit, în public, când vine vorba despre Delia și Răzvan.
Ulterior, cei doi soți au plecat pe drumuri separate. Și nu cu mașina! Delia a pornit cu bicicleta, doar e o împătimită a sporturilor, iar Răzvan a mers pe jos, mai scriu cei de la cancan.ro.