Actualitate

Schimb de experiență! Funcționari ai CJ Gorj, în vizită la CJ Brașov

â

O delegaţie formată din şase consilieri judeţeni şi şase funcţionari din aparatul executiv al Consiliului Judeţean Gorj s-au familiarizat zilele acestea cu activitatea Consiliului Judeţean Braşov, într-un schimb de experienţă. În prima zi a schimbului de experienţă, luni, 22 noiembrie, oaspeţii gorjeni au fost primiţi de Todorică Şerban, vicepreşedintele CJ Braşov, şi de Petru Nechifor-Moraru, directorul executiv adjunct al Direcţiei Management Proiecte din cadrul executivului judeţean, o întâlnire fiind programată şi cu Alina Szasz, manager public al CJ Braşov, care le-a făcut o prezentare a judeţului din punct de vedere turistic.

Ulterior, reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj au vizitat Centrul de Informare Turistică din Zărneşti şi la Centrul de Vizitare din cadrul Parcului Naţional Piatra Craiului.
Marţi, delegaţia a vizitat două dintre cele mai importante proiecte implementate de administraţia publică a judeţului Braşov, respectiv noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi Aeroportul Internaţional Braşov.

Joi, reprezentanţii administraţiei din Gorj au avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care le-a oferit detalii despre organizarea activităţii şi structurarea priorităţilor de investiţii pe cele trei direcţii de acţiune – modernizarea drumurilor judeţene, îmbunătăţirea infrastructurii sanitare şi construirea Aeroportului.

„O caracteristică a activităţii noastre este că din 2016 până în prezent nu a existat oportunitate de finanţare pe care să nu o valorificăm. Ca să ai succes în administraţie îţi trebuie curaj, determinare şi viziune. Nu există perfecţiune în administraţia publică locală. Încercăm să ne îmbunătăţim activitatea, însă întotdeauna este loc de mai bine în fiecare administraţie publică din România. Sper ca informaţiile despre proiectele noastre să vă fie de folos în activitatea dumneavoastră”, le-a transmis gorjenilor preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.
Pe de altă parte, Marius Negru, ales în cadrul CJ Gorj, l-a felicitat pe preşedintele Veştea pentru toate obiectivele implementate. Totodată, Ionel Dobre, manager public al judeţului Gorj, şi-a exprimat convingerea că informaţiile primite la Braşov îi vor fi utile în implementarea proiectelor pe care le gestionează.

Tot joi, oaspeţii din Gorj au asistat la o prezentare susţinută de Petru Nechifor-Moraru, directorul executiv adjunct al Direcţiei Management Proiecte, pe tema implementării procesului de digitalizare a activităţii Consiliului Judeţean Braşov şi a instituţiilor din subordine.

Reprezentanţii CJ Gorj vor pleca astăzi din Braşov.

Schimbul de experienţă face parte din proiectul „Eficientizarea planificării strategice la nivel organizaţional (EPSO)”, pe care Consiliul Judeţean Gorj îl implementează cu bani europeni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *