Dezvăluiri

Apă pentru localnicii din Samarinești este murdară, miroase și are gust ciudat! Se cere anchetă epidemiologică

Cetățenii din Samarinești, conectați la rețeaua publică de apă, sunt în pericol. Asta spun localnici care solicită anchetă epidemiologică, asta deoarece apa ar avea un gust ciudat, un miros neplăcut și o culoare maronie, tulbure.

„Asta se întâmplă când se fac by-pass-uri între conducta de apă și canalizare doar pentru ca instalatorul Lina să mai facă un ciubuc pe lângă apometru.

Săptămânal apare hârtie igienică într-unul din bazine. Puțuri moderne fără aviz de funcționare! Practic intervine cine vrea și cum vrea! Deși, lucrarea este proaspăt recepționată și nefuncțională”, transmite „Buletin de Samarinești”, pagina de informare locală.

De altfel au fost cetățeni care au cerut să testeze ei apa, în timp ce unii spun că cetățenii se îmbolnăvesc. „Fiind vorba de zile sau chiar ore de când se pot “naște” infecții severe în rândul cetățenilor deoarece apa noastră potabilă nu a mai fost dusă la analize de 1 an jumătate. Germeni patogeni, focar de infecție sau salmonela ne intra zilnic în organism prin consumul a minim doi litri de apă recomandați. Autoritățile locale nu întrețin și nu verifică sistemul de apă, toate nemulțumirile oamenilor se îndreaptă spre edil. Domnule Primar, încearcă să te ‘lepezi’ de boala incompetenţei şi nu ne ucide”, se mai completează pe pagina amintită.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *