Deși s-a dat o nouă lege de reducere a vârstei de pensionare, Manu Tomescu, va relua, joi, protestele în Piața Prefecturii de la Târgu-Jiu. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari a cerut aprobare pentru participarea a 500 de persoane. Manu Tomescu spune că le-a scris parlamentarilor PSD de Gorj, Mihai Weber, Cristinel Rujan și Claudiu Manta prin care le-a cerut să inițieze un nou act normativ prin care să fie recunoscute condițiile speciale de muncă și pentru perioada 2001-2021. „Aceasta este cea mai mare problemă: recunoașterea condițiilor speciale de muncă și pentru perioada 2001-2021. La protestele pe care le-am început, anul trecut, va amintiți că aveam scris pe pancarte: „Dați-ne ce ne-ați furat, ne vrem grupa imediat!”. Poate aud cei care trebuie să audă. Asta e cea mai mare problema. De la 1 aprilie 2001, majoritatea energeticienilor și o parte dintre colegii din minerit și-au pierdut grupele de muncă. Unii le-au pierdut definit, iar alții pe perioade mai mici sau mai mari. Cum sunt colegii din minerit: atelierele de vulcanizare, mecanice, electrice, CFL-istii, ELCFU. Toți cei care nu sunt neapărat energeticieni au lipsuri în această perioadă. De termocentrale nu mai vorbim. Cele trei termocentrale, în afară de Rovinari, unde am reușit să păstrăm cât de cât condițiile deosebite. Dar și aici sunt ateliere, cum ar fi desulfurarea, ateliere de electricieni, unde au fost scoase condițiile de muncă. Cred că liderii politici vor rezolva această problemă. Noi de-asta protestăm. Să rezolve cum au promis. Au spus că se pot asimila activitățile și după 2001, dacă se asimilează înainte de 2001. Probabil, vor face un nou proiect legislativ sau se va da o ordonanță de urgență de guvern. Eu le-am scris domnilor Manta, Rujan, Weber, să nu se oprească aici și să asimileze și după 2001. Să ia ei pe cine vor la poze în Parlament. Nu ne interesează acest aspect. Noi știm ce avem de făcut, lupta noastră va merge mai departe”, a conchis Manu Tomescu.
0 739