Dezvăluiri

DECIZIE legată de PROTESTELE din Piața Prefecturii. LIDER: Le suspendăm

Angajații CE Oltenia care protestează de peste un an în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu pentru încadrarea minerilor și energeticienilor la condiții speciale de muncă suspendă protestele pentru o lună.

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, spune că protestele au fost suspendate în luna aprilie, pentru că urmează sărbătorile de Paști. În plus, liderul sindical spune că vrea să vadă cum se va aplica legea PSD de reducere a vârstei de pensionare.

 

Manu Tomescu anunță că protestele vor fi reluate, dacă funcționarii Casei de Pensii nu vor aplica în totalitate prevederile Legii nr.197/2021. „Avem 13 luni în care am protestat încontinuu. Am cerut, în această perioadă, să ni se respecte un drept. Acest protest a plecat din durerea și strigătul nostru. Fiecare are colegi care au ajuns să vină ca niște zombii la muncă, colegi care, după zeci de ani de activitate, au ajuns să vină cu niște dureri la picioare, chinuri groaznice la muncă pentru a putea să ducă pâine acasă, pentru că după 35-40 de ani de contributivitate nu au condiții de pensionare. Ăsta a fost strigătul, asta a fost durerea. Acestea au fost efectele nocive ale faptului că acești oameni au fost lăsați fără grupa de muncă. Am luat hotărârea, după ce ne-am consultat, să suspendăm protestele. Le vom suspenda, cel puțin pentru luna aprilie, dar să nu se înțeleagă că ne vom da bătuți. Sunt două motive pentru care am luat această decizie: urmează sărbătorile de Paști, dar și pentru că vrem să vedem cum se va aplica legea PSD de reducere a vârstei de pensionare. Protestele vor fi reluate, dacă funcționarii Casei de Pensii nu vor aplica în totalitate prevederile Legii nr.197/2021”, a conchis vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *