Cu toate că a decis să se căsătorească cu Dan Căpitănescu, interpreta de muzică populară a amânat momentul aducerii pe lume a unui copil, pentru a se concentra pe carieră. Discrepanța dintre mulțimea fanilor de la spectacole și liniștea de acasă a determinat-o pe Mariana Ionescu să facă rapid o schimbare în viața sa.
Așadar, până la urmă, a adus pe lume doi moștenitori, Anthony și Tara.
„Dumnezeu m-a pedepsit și mi-a dat copii târziu”
„La început nu mi-am dorit copii, pentru că eram obosită de la creșterea fraților. (…) Dar Dumnezeu m-a pedepsit și mi-a dat copii târziu. (…) Atunci când ești tânără, crezi că, totuși, cariera este mai importantă. Crezi că acel copil te împiedică să ajungi faimoasă. Credeam că este o piedică în viața mea, dar de fapt nu este așa. Când m-am trezit, am realizat că este foarte important să ai copii, să aparții unei familii, deoarece, atunci când ajungi acasă, dacă ești singur pe pernă, ca artist, riști să intri într-o anxietate.
Treci de la o aglomerație din viața ta, la liniștea aceea dureroasă a singurătății de acasă. Atunci am pus în echilibru aceste două aspecte din viața mea și am zis ca vreau să încetinesc cu partea profesională și să dau intâietate vieții de familie. Am luptat foarte mult să am copii”, a povestit Mariana Ionescu Căpitănescu pe canalul de Youtube al Ralucăi Diaconu.