Eveniment

Bărbatul spânzurat după ce și-a omorât soția lucra la parcul petrolier din Totea

Bărbatul care și-a omorât soția de 39 de ani, cu șapte lovituri de cuțit, locuia împreună cu aceasta în satul Negreni, comună Licurici. Acesta lucra la Totea, la parcul petrolier. Soția acestuia a fost îngropată, marți, în cimitirul din Negreni.

Cei doi soți aveau împreună un băiat. Băiatul a rămas, de la finalul săptămânii trecute, fără ambii părinți. Femeia plecase de acasă în urma certurilor repetate cu soțul, și s-ar fi refugiat la mama ei, iar acesta a căutat-o și a lovit-o cu cuțitul în zona gâtului și la abdomen.

De altfel, „Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus în data de 06.05.2022 începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal, violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal şi ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, apreciindu-se motivat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. S-a avut în vedere că în seara zilei de 06.05.2022, în jurul orei 22:45, numitul C.S. a pătruns fără drept în imobilul în care se afla soția sa, victima C.E. (aceștia fiind despărțiți în fapt) şi, pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl avea cu aceasta, folosindu-se de un cuţit, a înjunghiat-o de mai multe ori în zona gâtului şi a abdomenului. Deşi victima a fost transportată de urgenţă la spital unde s-a intervenit chirurgical, starea de sănătate s-a agravat, iar leziunile ce i-au fost produse au condus la decesul acesteia”.

Parchetul anunță că după săvârşirea infracţiunilor respective, numitul C.S. s-a deplasat cu autoturismul personal la locuinţa sa din comună Hurezani unde s-a sinucis prin spânzurare. Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, mai spune PT Gorj.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button