Niciun reprezentant de la Consiliul Local Târgu Jiu sau de la Primăria Târgu Jiu nu a fost prezent la spectacolul de deschidere a Festivalului Internațional de Teatru „Elvira Godeanu“, eveniment cultural la care a fost prezent Matei Vișniec, cel mai important dramaturg român în viață și unul dintre cei mai însemnați scriitori români, căruia i-a fost înmânat Premiul Național „Elvira Godeanu“. Unul dintre consilierii locali, Luis Popa, a comentat asupra acestei situații jenante, dar, culmea, nici el nu a fost prezent la deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de la Târgu Jiu, care este organizat de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, instituție aflată în subordinea Consiliului Local și Primăriei Târgu Jiu.
Matei Vișniec a urmărit piesa scrisă de e „Istoria comunismului pentru bolnavii mintali“, iar la final a fost încântat de prestația actorilor și de premiul care i-a fost conferit: „Am avut o trăire extraordinară am avut, ce bucurie, plenară să atâta artă, atâta finețe, atâta măiestrie, atâta dăruire, atâta emergență, și nu numai individuală, atâta artă de grup, atâta dăruire pentru un spectacol, care este dificil. Când nu trișăm, când ne place ceea ce facem, când credem în arta noastră, în regizor și în autor… iese ceva fabulos, pentru că arta este una colectivă. Dacă șchiopătează unul, se prăbușește edificiul fragil ca un castel de cărți de joc“.