Actualitate

Ambulanța Gorj reia angajările după o pauză de mai multe luni

Serviciul de Ambulanță Județean Gorj face 13 angajări în această perioadă, după o pauză de mai multe luni. Angajările au fost blocate în momentul în care a fost organizat un concurs pentru încadrarea a trei ambulanțieri. Concursul a fost contestat și a început și o anchetă la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

Vor avea loc concursuri pentru angajarea unui îngrijitor cu jumătate de normă pe perioadă determinată. Dosarele se depun până pe 4 iulie, iar concursul va avea loc pe 11 iulie proba scrisă și 14 iulie interviul.

Mai este anunțat un concurs pentru un post medic primar medicină generală /medicină de familie pe perioadă determinată. Până pe 8 iulie se depun dosarele, după care va avea loc o probă scrisă și una practică.

Serviciul de Ambulanță organizează un concurs și pentru 5 posturi de asistenți medicali pe perioadă nedeterminata. Sunt 3 posturi la Stația Centrală din Târgu Jiu și 2 posturi la substația din Târgu-Cărbunești. Până pe 8 iulie se pot depune dosarele, iar pe 18 iulie va avea loc proba scrisă. Pe 21 iulie este programat interviul.
Au mai fost scoase la concurs de luna trecută și 6 posturi medici la Stația Centrală Târgu Jiu, respectiv la Substația Târgu-Cărbunești.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *