Politică

Un fost consilier PRM va realiza AUR la Bumbești Pițic

Dan Țigareanu, fost ales local în Bumbești-Pițic, a anunțat că va reintra in politică și va deschide în localitate organizația AUR.

„După o perioadă în care am decis să nu mai activez în cadrul niciunui partid politic din România, sătul de situația în care a ajuns această țară, datorită politicienilor și a jocurilor politice făcute de aceștia, chiar și la nivel local, acum după mai multe discuții am luat decizia să-mi reiau activitatea în cadrul singurului partid politic de încredere al românilor la ora actuală și anume partidul Alianta pentru Unirea Romanilor (A.U.R). Am ajuns la concluzia că toate celelalte partide politice, unele dintre ele fiind chiar de zeci de ani în structurile de conducere ale României, au avut destul timp să demonstreze cea ce pot face. Romanii, mai ales tinerii, pensionarii, toți oamenii de rând, chiar și clasa intelectuală, au simțit cel mai bine cea ce au făcut și unde au dus politicienii această țară. La ora actuală având împuternicirea filialei județene Gorj a Partidului politic A.U.R și a președintelui Partidului de la nivel național George Simion, voi lua inițiativa ca și la Bumbești-Pițic în scurt timp să inființam organizația locală a acestui partid politic”, a declarat fostul ales local.
„Toate persoanele fără nici o excepție din această localitate care vor dorii să facă parte în orice calitate, chiar și de simplu simpatizant sau simplu membru în cadrul acestui partid politic vor fi bine venite ca împreună să punem umărul la speranța unui viitor mai bun al comunităților în care trăim. Făcând acest lucru în fiecare localitate în parte, îmi doresc din tot sufletul ca România în viitor să se redreseze din toate punctele de vedere și să fim mândrii de țara noastră. Un lucru foarte important este SĂ NU NE MAI LĂSĂM amăgiți și manipulați de cei care o duc foarte bine pe spinarea noastră. Așa cum spuneam și susțineam odată pe regretatul politician CORNELIU VADIM TUDOR și partidul (P.R.M) condus de către acesta,așa o fac acum și cred că toate speranțele românilor vor fi în domnul GEORGE SIMION și partidul A.U.R condus de către acesta”, a completat Țigareanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *