Compania Hervis – retailer de echipamente sportive – a câștigat, azi, la Tribunalul Cluj, amânarea la plată a chiriei din centrul comercial Polus. Hervis a fost reprezentată în instanță de casa de avocatură Stratulat Albulescu, iar această victorie reprezintă un pas uriaș în perspectivă, permițând ca și alți retaileri să facă apeluri pentru amânarea la plată a chiriilor în contextul crizei medicale induse de noul coronavirus.
Decizia Tribunalului Cluj este definitivă, judecătorii dispunând ”amânarea obligației de plată pentru 70% din chiria aferentă lunii mai, 70 % din taxa pentru servicii aferentă lunii mai, precum și a obligației de plată a taxei de marketing, aferente lunii mai, în întregime, până la soluționarea în primă instanță a fondului cauzei care face obiectul dosarului”.
Totul se derula sub ”securea” executării garanțiilor
În exclusivitate pentru Gândul.ro, avocatul Silviu Stratulat a specificat că – dacă, inițial, IMM-urile care nu și-au putut desfășura activitatea din cauza stării de urgență au beneficiat de această amânare la plată a chiriilor – întreprinderile mari fuseseră lăsate… ”în aer”.
”Ultimele norme adoptate pe perioada stării de urgență au fost direcționate, mai degrabă, către zona IMM-urilor, iar IMM-urile au beneficiat de această amânare la plată pe întreaga perioadă în care afacerile le-au fost suspendate din cauza decretării stării de urgență. Dar asta a lăsat cumva în aer întreprinderile mari, care nu se încadrau în condițiile prevăzute de respectiva lege. Iar acestea urmau să fie obligate la plata chiriei – mă refer aici la mall-uri și alte centre comerciale – sub ”securea” executării garanțiilor, de către proprietarii centrelor comerciale”, precizează avocatul Silviu Stratulat.