Actualitate

Blocurile din Rovinari igienizate cu sprijinul autorităților locale

Autoritățile locale din Rovinari au început procesul de igienizare de la subsolurile blocurilor. Se lucrează intens pentru ca locatarii să-și poată amenaja boxe la subsoluri cât mai repede pentru depozitarea lucrurilor. O parte din blocuri au fost deja finalizate.

„Vreau să vă anunț că am finalizat procesul de igienizare a subsolurilor la blocurile A2, D2 și C5, iar în acest moment se lucrează la blocurile D5 și S3.

Din acest moment, locatarii blocurilor la care au fost încheiate lucrările pot să își amenajeze boxe la subsoluri, dar, totodată, sunt direct responsabili de păstrarea în bune condiții a subsolurilor. Locatarii au obligația de a remedia orice defecțiune apărută la instalațiile de apă sau canalizare și, de asemenea, le este interzis să arunce obiecte sau resturi alimentare în sistemul de canalizare”, a anunțat primarul orașului, Robert Dorin Filip.

În perioada următoare vor continua lucrările de igienizare a subsolurilor după cum menționează edilul.
„De asemenea, în graficul de lucrări stabilit pe care l-am stabilit, următoarele blocuri vor intra, pe rând, în procesul de igienizare a subsolurilor. Acestea sunt: I2, G1, A5, H4, T4, F2,S2, S4, S5, S6, R2, R4, R6, E3, P22, T6, I1, R1, H1,I4, T2, T5 ȘI T3. Vă reamintesc faptul că, Primăria și Consiliul Local al orașului Rovinari sprijină cetățenii în vederea igienizării subsolurilor blocurilor, subvenționând în totalitate costurile acestor operațiuni”, a completat Filip.

Pentru a beneficia de această facilitate, este nevoie de îndeplinirea a două condiții:
• Fiecare proprietar trebuie să fie înscris în Asociația de Proprietari;
• Venitul mediu net pe membru de familiei nu trebuie să fie mai mare decât salariul mediu net pe țară, respectiv 3.176 lei.

Trebuie precizat faptul că această facilitate oferită de Primărie și Consiliul Local este posibilă în urma achiziționării unei Vidanje în valoare de aproximativ 200.000 de euro.
Totodată, constituirea proprietarilor în Asociații de Proprietari facilitează accesul primăriei la accesarea de fonduri europene destinate anvelopării blocurilor.

Primarul din Rovinari i-a apostrofat pe consilierii locali care încearcă să îi pună piedici pentru a nu putea să-și realizeze proiectele propuse.

„Ne cerem “scuze” măscăricilor din consiliul local, nemulțumiți de faptul că ne facem treaba, nemulțumiți de faptul că ne preocupă problemele comunității, nemulțumiți de faptul că ne străduim să găsim soluții pentru binele nostru al tuturor. Le transmit măscăricilor, să nu își mai consume energia, „cunoștințele” juridice, economice sau administrative atacându-mă zi de zi cu bazaconii pe care le visează noaptea sau pe care le inventează ziua și să vină cu soluții concrete pentru rezolvarea problemelor curente ale comunității. Se pare că măscăricii au făcut o obsesie din a mă ataca pe mine prin tot felul de reclamații, și pe familia mea pe rețelele sociale, obsesie care, în mod sigur, s-a răsfrânt asupra propriilor stări interioare. Vouă, oamenilor de bine, vă transmit că noi, echipa de la Primăria Rovinari, ne dăm toată silința pentru a face mai mult decât am promis și ne canalizăm toată energia pentru a face lucrurile bine”, a conchis primarul Robert Dorin Filip.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *