Liderul sindical de la Termocentrala Ișalnița, Nicușor Văduva, a protestat, în 2022, la Craiova și Târgu-Jiu pentru deblocarea Legii nr.197/2021 de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. Acum, așteaptă să vadă dacă noul act normativ care recunoaște condițiile speciale și pentru perioada 2001-2021 va trece de comisiile din Camera Deputaților. În funcție de asta se va decide dacă vor mai fi organizate sau nu proteste. Și liderul FNME, Dumitru Pârvulescu, a amenințat cu proteste la București în perioada următoare. Nicușor Văduva speră să nu fie doar niște “jocuri politico- sindicale”. “Noi nu mai avem încredere în politicieni. Avem doar speranțe. Anul trecut, am avut discuții, și noi, la Dolj, am reușit să avem discuții cu un grup parlamentar. Avem promisiuni că o să avem și, luna aceasta, întâlniri cu mai multe grupuri parlamentare. Dacă avem certitudinea și vedem că o să intre către Comisia de Buget Finanțe și Comisia de Muncă, care este comisia raportoare, să ne cheme și pe noi să aducem, dacă va mai fi nevoie ceva amendamente, și să fim siguri că această lege va trece așa cum trebuie, să nu mai pună atâtea piedici, poate că nu vom mai continua protestele. Însă, dacă vedem că vor să ne ducă cu zăhărelul, cu siguranță vom continua protestele și cred că vor fi proteste de amploare și altfel de proteste. Eu mă bucur să aud că, în sfârșit, s-au trezit și marii lideri de sindicat, acei lideri care se laudă că au 90% din numărul de personal ca membri de sindicat, însă vreau să văd și eu revendicările acestor lideri. Să nu fie cumva tot niște jocuri de a prosti lumea și pentru noi să nu fie nimic. Și noi o să ne alăturăm, dacă, într-adevăr, vedem că sunt niște cereri ferme care să ne pună și pe noi, pe salariați la adăpost. Însă dacă vedem că sunt doar niște jocuri politico-sindicale, nu ne vom alătura acestor proteste”, a afirmat sindicalistul.
0 1.300