Dezvăluiri

Burlan: Nu mai putem lua decizii în Directorat!

Complexul Energetic Oltenia are nevoie urgentă de numirea a cel puțin unui nou membru în Directoratul companiei pentru ca forul de conducere să devină, din nou, funcțional. Demisia Lăcrimioara Diaconu Pințea, urmată de încetarea mandatului pentru Gigel Jianu a dus la o situație neplăcută pentru actuala conducere, care nu poate lua decizii ce trebuie aprobate în directorat. Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, speră ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, problema să fie rezolvată. „Domnului Jianu i-a încetat mandatul pe 28 decembrie, doamna Diaconu Pințea și-a dat demisia, iar Consiliul de Supraveghere i-a aprobat acest lucru pe data de 31 decembrie. La ora aceasta suntem doar doi în Directorat, eu și domnul Negru. Este o urgență! Așa cum este în actul constitutiv există decizii care se pot lua doar în Directorat. La momentul de față, dacă avem anumite acte care trebuie aprobate sau avizate de Directorat, acest lucru nu se poate întâmpla. Eu sper ca până la sfârșitul săptămâni să fie reîntregit Directoratul sau să se asigure funcționarea acestuia”, a declarat Burlan.

Nume vehiculate

Pe lista posibililor promovați în Directoratul Complexului Energetic Oltenia se regăsesc Cosmin Trufelea, Constantin Popescu și Doru Vișan, fost secretar de stat în Ministerul Energiei. Cosmin Trufelea a fost nominalizat în trecut peste o astfel de poziție de către actualul lider al PNL Gorj, Ion Iordache, iar Constantin Popescu ocupă, în prezent, funcția de consilier județean din partea Partidului Național Liberal Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *