Dezvăluiri

Lider PNL: Doamne ajută că n-a condus PSD CE Oltenia! Era faliment de mult!

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, crede că la Complexul Energetic Oltenia ar fi fost dezastru, dacă societatea ar fi fost condusă în ultimii ani de Partidul Social Democrat.

Ion Iordache acuză că liderii PSD nu urmăresc altceva decât să-și pună oameni în funcții la Complexul Energetic Oltenia. Declarațiile liderului PNL Gorj vin în contextul în care, în ultima vreme, s-a iscat o dispută între liberali și social-democrați pe tema promovării unor persoane pentru completarea directoratului. Sunt vacante 3 posturi de directori. Ion Iordache afirmă că PSD a lăsat CE Oltenia în pragul falimentului și că ar fi fost dezastru la compania minieră, dacă social-democrații ar fi fost în ultimii ani la conducerea CEO. „ Ca de obicei, cei de la PSD vor să pună peste tot oamenii lor. Doamne ajută că, în ultimii doi ani, n-a avut PSD posibilitatea să conducă ministerul și Complexul Energetic Oltenia! Era faliment de mult. Ar fi fost la noi mai rău decât la Hunedoara. În momentul de față, compania funcționează foarte bine. Sperăm să fie ținuți cât mai departe de CEO. Acum, de aia, este un pic de liniște, pentru că vedem cu toții că atunci când li se mai dă câte ceva, tac, după care, fac din nou scandal ca să primească ceva. Cam ăsta este PSD-ul, așa au făcut dintotdeauna și așa vor face. Nu-i interesează decât să-și pună oameni în funcții și să rezolve problemele lor. Nu au nicio remușcare, niciun fel de empatie față de ce se întâmplă în județul ăsta! Au lăsat CEO în pragul falimentului, cu datorii, de nu avea nici cu ce să gajeze. Acum, compania este pe profit, este în regulă și are perspectivă”, a afirmat senatorul.

“Directoratul funcționează în acest moment”

Ion Iordache susține că Directoratul Complexului Energetic Oltenia este funcțional în acest moment, în ciuda faptului că forul de conducere are în componentă doar doi din cei cinci membri. În plus, spune că norocul CE Oltenia este că încă mai sunt oameni în județ care se opun “dorinței PSD de a acapara tot”. “ Norocul companiei și al județului este că mai sunt încă oameni care se mai țin la ei și nu îi lasă să acapareze sub orice formă tot. Compania se închidea, dacă, acum doi ani și ceva, nu îi debranșau de la Complexul Energetic Oltenia. Ar fi fost demult acest dezastru. Probabil că acum le mai trebuie un an-doi ca să-l închidă definitiv. Dacă vor ajunge să fie acolo, asta se va întâmpla. Din câte știu eu, directoratul funcționează în acest moment, nu este niciun fel de problemă. Cândva a funcționat cu un singur director. Acum, legislația spune că trebuie să funcționeze cu minim 3. Din punctul meu de vedere, este o legislație proastă. Deciziile le ia tot președintele directoratului, până la urmă. Acum, nu e un director, sunt doi. Si dacă era unul, nu văd unde ar fi fost problema. Restul structurilor sunt funcționale. Până la urmă, funcționarea CE Oltenia nu ține neapărat de directorii care sunt în directorat. Nu se pune problema că directoratul nu poate funcționa. Din contră, se face o economie la bugetul companiei pentru că nu se mai plătesc salarii destul de mari la încă 3 directori”, a declarat liderul PNL Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *