Actualitate

Informații esențiale despre cureaua de distribuție a autoturismului tău

Fiecare dintre noi știe cât de importantă este buna funcționare a autoturismului său, mai ales atunci când acesta reprezintă parte componentă a vieții noastre, de zi cu zi. Din acest motiv, stă în responsabilitatea noastră să cunoaștem cele mai importante detalii despre mașina noastră, precum sunt piesele sale componente. De altfel, nu este niciun secret faptul că motorul mașinii este o adevărată provocare atunci când vrem să înțelegem cum funcționează acesta, dat fiind faptul că dispune de o mulțime de piese în mișcare. Rămâi alături de noi și descoperă informațiile esențiale pe care trebuie să le cunoști despre cureaua de distribuție a mașinii tale, pentru a evita apariția unor daune costisitoare!

Ce este cureaua de distribuție a mașinii?

Potrivit specialiștilor, cureaua de distribuție a autoturismului reprezintă o componentă relativ simplă, însă fără de care motorul nu poate funcționa în parametri optimi. Tocmai din acest motiv, este foarte important să ne asigurăm de faptul că aceasta funcționează întotdeauna corect și că nu se confruntă cu defecțiuni tehnice.

Din punct de vedere tehnic, cureaua de distribuție este o curea de cauciuc care este amplasată între arborele cu came și arborele cotit al motorului. Utilitatea acestei piese este reprezentată de faptul că antrenează arborii cu came și, uneori, pompele de apă alături de alte accesorii. În cazul în care funcționarea acesteia este deficitară, supapa ajunge să se lovească de piston, ceea ce conduce la apariția unor rezultate neplăcute.

Poza curea de distributie de pe site rexbo.ro

Cum se înlocuiește o curea de distribuție?

La fel ca în cazul oricărei lucrări de remediere sau de înlocuire a unei piese auto, întregul proces necesită timp și atenție la detalii, pentru ca rezultatul final să fie cel la care te-ai așteptat. De altfel, o curea de distribuție nu are un preț asemănător cu cel solicitat de schimbarea anvelopelor sau a uleiului. De cele mai multe ori, acesta este ceva mai ridicat și poate necesita și variante adiționale, în special în cazul în care defecțiunea curelei de distribuție a afectat funcționalitatea motorului.

Când este nevoie să schimbi cureaua de distribuție?

De cele mai multe ori, șoferul nu va putea identifica faptul că există o problemă la nivelul curelei de distribuție cu ochiul liber. Acest lucru se datorează faptului că defecțiunile apărute nu generează zgomot sau orice alt indiciu cu privire la defecțiunea aflată în așteptare. În cele mai multe cazuri, defecțiunile pot fi vizibile cu ochiul liber, atunci când un specialist în domeniu realizează o inspecție vizuală a acesteia și chiar solicită înlocuirea ei. Mai mult decât atât, majoritatea manualelor auto solicită înlocuirea curelei de distribuție la un anumit kilometraj, care poate să varieze între 60.000 și 100.000 de kilometri parcurși.

Pentru a te putea asigura de faptul că autoturismul tău funcționează la parametri optimi, recomandarea noastră pentru tine este să alegi să îți duci mașina la un service autorizat de fiecare dată când acest lucru se impune!

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *