Dezvăluiri

A dispărut asfaltul din comună! Primarul Rotaru toarnă filme!

Primarul Viorel Rotaru, cel care a pus ”Bolboșu`” pe preșul de la ușa PNL Gorj, e prins în repetițiile de la episodul 2 al scurt-metrajului ”Penibilii”, iar extratereștrii i-au furat asfaltul de 230.000 de lei de pe ulițele comunei.

 

În luna mai a anului trecut, Primăria Bolboși a încredințat direct firmei locale Cristalcost SRL un contract pentru repararea drumurilor dintr-un sat al comunei. 230.774 de lei au fost alocați pentru lucrările de ”Îmbrăcăminți bituminoase ușoare pe pietruiri existente, prin îmbunătățiri succesive”, termenul de executie al acestora fiind de maximum 3 luni de la semnarea contractului, iar garanția acordată, 3 ani de la recepție.

La un an de la finalizarea lucrărilor, pe unele porțiuni din acele drumuri a dispărut asfaltul sau ”a intrat în pământ de rușine”, după cum scrie un locuitor al comunei. Cert este că lucrările sunt de proastă calitate, iar acest lucru este evident în zonele în care asfaltul s-a crăpat și s-a deformat.

 

Cel mai probabil, primarul Rotaru n-a ajuns în acele zone, fiind prea ocupat să învețe să-și recite rolul în filmele electorale care se toarnă la sediul PNL Gorj, altfel ar fi notificat firma să repare drumurile aflate în garanție.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *