Ultima oră

Accident cu patru persoane rănite după ce două autoturisme au intrat în coliziune

Patru persoane au fost rănite, marţi dimineaţa, în urma coliziunii maşinilor în care se aflau, pe DN 64, în localitatea Ioneşti, din județul Vâlcea, unul dintre răniţi fiind încarcerat.

Potrivit Poliţiei Vâlcea, traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri, salvatorii intervenind pentru scoaterea victimei blocate în maşină.

„Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că, din cauze care urmează a fi stabilite, două autoturisme au intrat în coliziune. Din impact, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un cap de pod, conducătorul auto fiind încarcerat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălina Cimpoeru.

La faţa locului au fost trimise şase autospeciale de intervenţie, între care două salvări ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj SMURD.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button