Dezvăluiri

Acționarii CEO se reunesc în București să aprobe renunțarea la una din termocentrale

Acționarii Complexului Energetic Oltenia se reunesc vineri în cadrul unei ședințe extraordinare. Aceasta va avea loc în București. Pe ordinea de zi a ședinței se află câteva puncte importante pentru viitorul companiei energetice. Este vorba de noile investiții și renunțarea la una din cele cinci termocentrale pe care le deține colosul energetic. Mai sunt câteva puncte dedicate aprobării acordurilor de asociere cu noii investitori. Astfel, acționarii vor aproba proiectul de divizare simetrică a Complexului Energetic Oltenia, în vederea externalizării Sucursalei Electrocentrale Craiova 2. Aceasta va fi scoasă din cadrul companiei energetice până la finalul acestui an și va avea același acționariat precum Complexul Energetic Oltenia, păstrând proporțiile.

După ce va fi aprobat de acționari, proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial. Ulterior, va fi înființată o nouă societate care va prelua activele care vor fi externalizate din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Se are în vedere ca de la 1 ianuarie 2023 Termocentrala Craiova 2 să nu mai funcționeze în cadrul Complexului Energetic Oltenia, ci să fie o entitate separată sau să fie preluată de către autoritatea locală pentru o mai bună gestiune a rețelei de termoficare din Craiova. În fapt, în ultimii ani scopul principal al termocentralei Craiova 2 a fost furnizarea de agent termic și în secundar de energie electrică. Astfel, Complexul Energetic Oltenia va rămâne cu termocentralele Turceni, Rovinari și Ișalnița. SE Chișcani de la Brăila nu funcționează și se urmărește vânzarea acesteia dacă va fi posibil.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *