Dezvăluiri

Acuzații. Lider din CE Oltenia: Sunt trădate interesele naționale

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, susține că Legea decarbonizării prevede închiderea inclusiv a grupurilor pe cărbune modernizate.

 

Gabriel Căldărușe a studiat Legea decarbonizării votată, marți, în Camera Deputaților. Potrivit liderului SMEO, actul normativ prevede inclusiv închiderea grupurilor pe cărbune în care s-au făcut, în ultimii ani, investiții pentru modernizare. Unul dintre acestea este grupul nr.5 de la Termocentrala Rovinari. Gabriel Căldărușe spune că este un lucru grav. Liderului SMEO i se pare că a fost un lucru premeditat. “După câte se pare, lucrurile sunt mult mai grave decât sunt prezentate și senzația mai multora este că aceste lucruri au fost premeditate. Și, aici, vreau să vorbesc despre grupul 5 de la Rovinari, care pentru toți a reprezentat o speranță. Toți se lăudau, dacă ne uităm de la administrație la politic, faptul că se face acea reabilitare, retehnologizare și că va intra în funcțiune în perioada următoare. Dacă ne uităm în textul legii votate pe 8 noiembrie, la rubrica cea din dreapta se vorbește că nu vor mai putea funcționa grupurile care nu au licență. Și pe o bucățică mai mica se spune că și cele care sunt în reabilitare, retehnologizare la acest moment. Grupul 5 face parte din această categorie și de asta spun că este țintit și premeditat, pentru că este singurul grup din sistemul energetic românesc, din producătorii de energie pe bază de cărbune, care se află, la ora actuală, în retehnologizare. Problema e că se vorbește de licență și este singurul grup și nu are nici licență, licență ridicată, semnată și parafată de domnul Boza în 2019. Nu știu ce motivație a avut”, spune Gabriel Căldărușe.

“S-a dat o luptă împotriva CEO”

Gabriel Căldărușe acuză că, în ultimii ani, a existat un grup de interese la București din care face parte inclusiv Elena Popescu, director în cadrul Ministerului Energiei, care a luptat în permanență împotriva Complexului Energetic Oltenia. Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia consideră că prin aprobarea Legii decarbonării sunt trădate interesele naționale. “Dacă ne uităm cine a participat din partea Guvernului, din partea Ministerului Energiei, pe lângă domnul Drăgan, care este secretar de stat, este o doamnă directoare, Elena Popescu, care a spus de foarte mulți ani și a dat o luptă împreună cu grupul dumneaei împotriva CEO. Este singura care a fost în toată această perioadă. Nu este o întâmplare. Odată ridicarea licenței și, acolo, undeva în dreapta legii, să specifici faptul că inclusiv cele care sunt în retehnologizare, fiind singurul grup aflat în această situație. Eu am vorbit cu foarte mulți factori. Se vorbește de posibilitatea acordării licenței doar la un grup. Nu știu, nu vreau să fac afirmații la momentul acesta ce posibilitate există. Se vorbește ca, până la promulgarea legii, să se obțină licența grupului 5. Să dea Dumnezeu să poată sa facă asta, pentru că mi-e greu să cred, discutând cu cei care lucrează în domeniu. (…) Prin legea decarbonizării sunt trădate interesele naționale”, a afirmat Gabriel Căldărușe.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *