
În urmă cu o lună și jumătate, pe 14 august, un medic de la Clinica Nera din Caraș-Severin a făcut o solicitare către Serviciul Județean de Ambulanță Gorj pentru transportul neasistat al unei paciente externate, de la sediul clinicii private, din comuna Sasca Montană, până la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, un drum de 424 Km, dus-întors.
Solicitarea a fost aprobată de managerul SJA, Traian Claudiu Constantinescu, mai ales că la rubrica ”date contact pacient” a fost trecut numărul de telefon al ”fratelui” pacientei, Banța Victor, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Medicul care a solicitat ambulanța a specificat faptul că ”transportul presupune un drum de 3,5 ore, pacienta are deficit cronic în saturarea sângelui cu oxigen și este nevoie de ambulanță dotată cu sursă de oxigenoterapie”, iar femeia de 73 de ani se afla ”într-o stare echilibrată cardio-respirator și este necesară continuarea terapiei într-un serviciu specializat Pneumologie la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu”.
La Serviciul de Ambulanță a fost întocmită o ”fișă de solicitare” în care a fost menționată externarea din clinica privată, iar drumul a durat aproape 11 ore, dus-întors.
Totuși, femeia nu a ajuns la unitatea medicală de la Tg-Jiu, ci acasă, în comuna Scoarța, asta după ce managerul Constantinescu l-a sunat pe ambulanțierul Pupăzan și i-a comunicat destinația.
Și de aici se complică lucrurile. Practic, clinica privată Nera nu are contract cu Casa de asigurări de sănătate, așa că ambulanța a fost folosită pe post de taxi, fără ca cineva să plătească transportul de la clinica privată la domiciliul pacientei.

Acum, la Serviciul de Ambulanță se caută soluții pentru a rezolva problema, în sensul în care instituția să-și recupereze banii pentru acoperirea costurilor, numai că nimeni nu îndrăznește să ceară banii familiei pacientei, din cauza ”fratelui” acesteia, demnitarul Victor Banța.
Un serviciu privat de ambulanță, de exemplu, taxează cu 3 lei/km transportul neasistat al pacienților, la care se adaugă 500 de lei pentru un asistent, pentru că trebuie precizat că în ”fișa de solicitare” există o semnătură și la rubrica ”personal sanitar însoțitor”, plus 50 de lei/ora de staționare.
Traian Claudiu Constantinescu a fost instalat în funcția de manager al SJA Gorj cu sprijinul USR, iar pentru a-și menține poziția și-a găsit susținători la PNL.
Constantinescu conduce instituția de aproape șase luni și nu a reușit să găsească un medic pentru postul de director medical, cu care să facă echipă, nu a reușit să aducă niciun medic pentru acoperirea celor șapte posturi care-i lipsesc Serviciului de Ambulanță pentru a devin funcțional, ba mai mult i-a respins cererea medicului Jana Prejbeanu care dorea să rămână în cadrul SJA, după ieșirea la pensie. Mai nou, de la Ambulanță au plecat, în ultima lună și jumătate și trei asistenți medicali, prin transfer la spitalul județean.



